BluePink XHost

Gazduire site-uri web nelimitata ca spatiu si trafic lunar la doar 15 eur / an. Inregistrare domenii .ro .com .net .org .info .biz .com.ro .org.ro la preturi preferentiale. Pentru oferta detaliata accesati site-ul BluePink

PREFAŢĂ

Fără a se considera o poeta, Dorina Nenici pretinde totuşi că s-a nascut din poezie. Ca argument, invocă sensibilitatea de factură unica, in veşnica şi înfrigurata vibraţie:

“Sunt obosită de cuvinte,

Mai obosită fără ele;

N-am grai, căci timpul

fură graiul

Şi scriu cu gândul,

sufletul si vrerea.”

Dincolo de tristeţea transcedentală ce respiră în aceste versuri, nu pot trece neobservate vibraţia, senzaţia si fluiditatea armonică, dublate de ritmurile expresiei şi originalitatea de gândire.

Calitatea intrinsecă a lirismului se face simţită în fiecare vers:

“Sunt câinele de vânătoare

pe care mi l-ai împuşcat

când, jucăuş,

uitase sa-ţi aducă prada.”

Versurile par a fi compuse mozaical, din secvenţe diferite ca substanţă, fie pur reflexive, fie pictural unite sub semnul demonstraţiei sonore:

“Plânge timpul

Afară şi înăuntru

Şi limba din clopotul mare

îngână durerea rostirii

din clopotul mic.”

Dincolo de conciziunea si simultaneitatea cu care sunt rostite, versurile contin o savoare ciudata şi, mai ales, un aer de puternică originalitate:

“Nu-i nimeni pe-aproape

să-mi dea libertate

din închisoarea mea

de gânduri.”

Lucrate cu meşteşug si cu egală ardoare, multe dintre ele transmit emoţia gravă a unei acţiuni rituale şi a unei rugăciuni:

“Doamne, te rog,

să-mi vindeci sufletul

de boala mărginirii.”

Sinceră si spontană, poezia Dorinei Nenici are mister, dând permanenta impresie că este întâiul instrument in preferinţele autoarei, punte de aur între imaginaţie si realitate, realizată cu subtilă artă:

“Când te mai doare ziua

de azi si ziua de mâine,

Ziua de zi si de noapte,

Lasă-ţi ochii in voia luminii

Şi-apoi ascunde-te după tine,

dincolo de ochi ,

să-ţi plângă durerea.

Şi-ntr-o ascunzătoare paşnică

Spune-ţi pasul

înaintea CUVÂNTULUI.”

O poezie a confidenţelor de-abia murmurate, menită sa distileze în retorte ascunse esenţe divine, o poezie lipsită de complexitate, dar completă, de vreme ce cuprinde resorturile de bază ale eului:

“Dă-mi mâna,

lumina şi umbra

s-aprind lumânări

în punctele cardinale

căpătâi ale Eului meu,

cândva răvăşite şi ele.”

Un cânt de o rară autenticitate, o permanentă vibraţie sentimentală, dar mai ales o tentativă de aproximare, prin magia cuvântului, a unei emoţii simple, transformate în obsesia timpului necruţător:

“Sunt

o glumă ursuză

rătăcind anemic

prin vreme.

Un ciob de portret

într-o ramă

cu carii.

Şi mai sunt,

din greşeală,

o umbră

împrăştiată de vânt.”

Fără a cădea in delirul automatismului expresiei, ideea de timp se ordonează în câteva gesturi esenţiale:

“M-am născut

dintr-o mie de vieţi

Pe-un cântar atârnat

De-o crenguţă uscată.”

Întregul univers metaforic inchide ca permanentă obsesie trecerea, “marea trecere”:

“Ascunde-te-n secunda ta de aur!”

Virtutea esenţială a poezieii Dorinei Nenici rămane sinceritatea. Notaţia sugestivă şi densă face ca poemele sa aibă toate atributele valorilor lirice:

“Plecând prin mulţimi de cuvinte

Mă aflu şi eu printre rânduri

Şi trag cu urechea prin gânduri,

Şi-aud cum sun ecoul din scrisul

ce mâna ... îl poartă.

Şi-aud cum trosneşte cerneala de foc

În vorbe nespuse, bătaie pe loc.

Şi creşte mulţimea cuvintelor, creşte

M-alungă din rânduri şsi nu se opreşte

Departe de ele rămân, nu mai văd, nu aud,

Simt mâna cum fulgeră punct,

În linişte mută, cu tunet străfund.”

Mistuită de revoltele surde, circumscrisă unui orizont lăuntric, însetată de mistere, poezia Dorinei Nenici – în mare parte netitrată – este în esenţa ei o mărturisire tandră de disperare crâncenă în realizarea cunoaşterii poetice:

“Ia loc, tăcere,

şi hai să-ncepem jocul.

Tăcere,

Numai ţie iţi vorbesc.

Ce dacă-i ziuă

şi-n lampă arde focul?”

Prin virtuozitatea retorică afişată , prin puritatea plângerii genuine a viziunilor, prin sunetul ei blând şi fin ostenit, prin spontaneitatea si forţa expresiei, prin efectele inegalabile sugerate de imagini precise si visătoare în acelasi timp, poezia aceasta capată fluiditatea muzicii. Cu fiecare cuvânt, cu fiecare vers, autoarea aspira la maturitatea poetică deplină:

“Dă-mi un gând să-nalţ o scară,

O scânteie-n prag de seară

Să ardă în jar fierbinte

Scara cea fără de minte.”

“ A descoperi într-un tânăr personalitatea incipientă– spunea G. Calinescu – e fapta critică cea mai pozitivă”. Prefaţarea acestui volum reprezintă pentru mine o sămânţă de speranţă sădită într-un suflet sensibil si visător, de o emotivitate profundă, demnă de a fi luată in consideraţie.

Prof . Luminiţa Săndulache

RUGĂCIUNE

Doamne,

te rog sa-mi vindeci sufletul

de boala mărginirii.

Copilul meu,

din revarsarea firii,

să-l vindeci de păcat.

Şi te mai rog,

de teamă , să mă vindeci,

Când Uşa

se va deschide spre Înalt.

Iartă-mi nefericirea

din care mi-ai dat zâmbetul

Şi mărginirea

din care mi-ai dat

Universul.

***

Sunt câinele de vânătoare

pe care mi l-ai împuşcat

Când, jucăuş,

uitase sa-ti aduna prada.

Nici n-am crezut

ca poate fi adevărat

Tu poţi să crezi,

că e adevarat?

Sunt câinele de vânătoare

pe care mi l-ai împuşcat.

***

Geana ochiului de-albastru,

la o margine de zare

Mai clipeşte obosită

şi arsă de frământare.

Licărind întredeschisă

Şi marşând şirag de stele

nu mai poate sa aştepte

Şi se lasă-ncet ,se lasă

până dincolo de zare.

Şi când luna işi dezleagă

plete lungi pană-n visare

Cerne-o simfonie lină,

o durere ce nu doare.

Şi se lasă greu, se lasă

geana ochiului de noapte,

până soarele se vede